Cum extragi banii in Moldova de pe Freelancer.com


Una din problemele cu care se poate intalni un freelancer moldovean e posibilitatea de a retrage banii de pe internet. Site-urile care ofera job-uri pentru freelanceri, pun la dispozitie de obicei modalitati de plata cum ar fi PayPal, acesta insa nu este inca disponibil pentru Moldova. In general, lucrurile sunt mai simple decat acum cativa ani, insa pentru incepatori, retragerea banilor este o bataie de cap destul de serioasa.

Ma voi referi doar la platforma cu care am ales sa lucrez in ultimii ani si anume www.freelancer.com. Aleg sa lucrez cu acest site doar pentru ca intruneste cele mai multe companii ce ofera proiecte, cat si freelanceri ce sunt in cautarea acestora.

Freelancer.com ofera la moment 3 optiuni de retragere a banilor valabile pentru Republica Moldova. Acestea sunt:

modalitati-de-plata

1. Skrill (fostul Moneybookers)

Oricine isi poate deschide un cont Skrill. Pentru aceasta ai nevoie de un card VISA (verificat Victoriabank si merge). Comisionul nu este mare si banii pot fi retrasi pe un cont curent la aceiasi banca. Suma minima este de 30$. Freelancer.com nu percepe comision. Comisionul perceput de Scrill este unul mic pentru conturile non-comerciant. Pentru a aplica mergeti aici.

2. Wire Transfer.

Transfer bancar direct in contul tau curent. Se percepe o taxa de 25$ plus 1% comisionul bancii (Victoriabank). Suma minima care poate fi extrasa este 500$

3. Freelancer Debit Card de la Payoneer.

Cardul se elibereaza de catre freelancer.com in baza unei cereri pe care o puteti face in sectiunea withdrawals. Acesta mi se pare cea mai comoda modalitate de plata. Banii pot ajunge in doua ore din momentul extragerii initiate de Freelancer.com. Extragerile initiate de Freelancer.com au loc de doua ori pe saptamana. Cardul de la Payoneer are contul in dolari si poate fi folosit ca modalitate de plata in orice local ce accepta carduri in Moldova (verificat Metro, MallDova, Jumbo, Elat). La fel pentru a extrage banii de pe el puteti folosi orice bancomat. Atentie la limita sumei maxime de extragere. Recomand Agroindbank- acestia elibereaza 6 mii la o extragere (verificat 2 extrageri consecutive a sumei maxime la acelasi bancomat).

Stiu ca nu am dat prea multe detalii depre acestea insa sper ca intrebarile sa apara din partea voastra. Promit sa va dau raspunsuri amanuntite pana la cele mai mici detalii. Postul dat a fost initiat datorita unui coleg care m-a intrebat despre cum retrag eu banii de pe freelancer.com.